Membrii comunității iau decizii cu privire la bugetul local (procentual) prin intermediul unor întâlniri, dezbateri ce au o ritmicitate anuală.

Deși există mai multe modele de Buget Participativ, care sunt implementate peste tot în lume, pașii sunt următorii:

–   Identificarea priorităților/nevoilor la nivelul comunității locale ( la nivelul fiecărui bloc sau cvartal de blocuri), găsirea de soluții care să răspundă acestor priorități/nevoi și alegerea persoanelor care să reprezinte grupul de locuitori (analiză/diagnostic);

–   Reprezentanții cetățenilor împreună cu experții (reprezentanții primăriei sau ai organizatorilor comunitari) discută prioritățile și dezvoltă proiecte care să se adreseze priorităților identificate de cetățeni (discuții/dialog/consultarea populației);

–    Toți locuitori votează proiectele ce urmează a fi finanțate de către Bugetul Participativ (proces decizional);

–    Primăria implementează acel(e) proiect(e) selectat(e);

–    Cetățenii monitorizează implementarea proiectului (lor).

Etapele implementării Bugetului Participativ sunt următoarele:

  1. A.      Întâlniri în cartiere – partea I

În contextul organizării comunitare, asta înseamnă că există niște oameni (organizatorii comunitari) care bat la uși și vorbesc cu rezidenții, îi cheamă la întâlnirile de cartier, povestesc cu ei la colț de stradă, prin parcuri, etc. În felul acesta sunt identificate problemele majore pentru o anumită zonă, sunt identificate persoanele afectate direct de aceste probleme și apoi începe o campanie.

În bugetarea participativă, întâlnirile din cartiere au două obiective: primul este acela de a identifica nevoile prioritare; al doilea este acela de a identifica delegați-voluntari care să transforme ulterior problemele în proiecte ”finanțabile” din fondurile discreționare ale consilierilor.

Întâlnirile sunt deschise oricărei persoane interesate, dar mobilizarea și partea de bătut pe la ușile oamenilor se desfășoară cu precădere în comunități cu grad  ridicat de vulnerabilitate (locuințe sociale, persoane cu venituri reduse și asistați social, comunități minoritare, imigranți). Ideea din spatele acestei strategii este, evident, mobilizarea și implicarea grupurilor care sunt excluse economic și social și care nu și-ar face altfel vocile auzite.

  1. B.      Întâlniri ale delegaților

Rolul delegaților este acela de a transforma problemele identificate în cadrul întâlnirilor de cartier în proiecte concrete.  Ei învață despre regulile de bugetare, despre ce poate și ce nu poate fi finanțat, se întâlnesc periodic cu personal tehnic din staff-ul municipalității pentru a se asigura că proiectele propuse de cetățeni respectă regulile bugetare și sunt fezabile, se documentează, prioritizează proiectele. Nu în ultimul rând, își vor cunoaște vecinii. Ceea ce poate nu pare valoros în sine, poate, dar este de folos în momentul votului, moment în care vor încerca să îi convingă pe aceștia de importanța unui proiect sau al altuia.

Rolul organizațiilor non-profit și al organizatorilor comunitari este esențial în această fază. Riscurile ”elitizării” procesului, al excluziunii grupurilor vulnerabile și al demobilizării delegaților au fost în permanență ținute sub control de către organizatorii comunitari. Dacă partea tehnică depinde de experți voluntari și de staff tehnic al municipalității, partea ”soft”, de incluziune, transparență, echitate, este a ONG-urilor.

  1. C.      Întâlniri în cartiere – partea II

După ce delegații au transformat problemele în proiecte, se întorc la rezidenții din cartiere, prezintă rezultatele, cer feed-back. Unele proiecte pot suferi modificări, altele nu, altele pot dispărea de pe listă. Cu ocazia asta, oamenii percep că nu orice poate fi plătit din fondurile respective. Este nevoie de organizare comunitară. Și de organizare în general. Rezultatul acestei runde de întâlniri îl reprezintă definitivarea listei cu proiecte care vor fi pe lista de vot.

  1. D.      Campania și votul comunității

Ulterior finalizării listelor cu proiecte, urmează votul. În ceea ce privește campania, organizațiile nu susținut un proiect sau altul, ci mobilizează lumea să meargă la vot. Tot ele având rolul de a  organiza secțiile de votare în biblioteci, școli, urne mobile etc. Desigur, criteriile de participare la vot sunt diferite de cele de la alegeri. Exemple: Să ai minim 16 ani, să locuiești sau să mergi la școală în cartier, respectiv să ai copii care merg la școală în cartier, să ai impozitele plătite. Fiecare dintre cetățeni are dreptul (și este încurajat) să promovează proiectele care rezolvă o problemă care îl/o vizează. După vot sunt anunțate proiectele câștigătoare.

  1. E.       Implementare și monitorizare

În această parte trebuie doar urmărite proiectele și modul în care sunt implementate. Implementarea ține de municipalitate și decurge la fel ca orice alt proiect implementat de o instituție publică: cereri de oferte, achiziții, contracte, implementare lucrare respectiv serviciu. Desigur, participanții la procesul de bugetare participativă vor fi mult mai conștienți de diferențele dintre proiectul propus de ei și ce se întâmplă în realitate. Rolul organizațiilor în această etapă este de monitoriza implementarea. În condițiile în care nu sunt respectate nevoile cetățenilor organizațiile îi mobilizează și aceștia cer consilierilor să își respecte promisiunile (desigur, într-un mod creativ și convingător).

Modele. Există câteva modele de lucru, unele mai vechi altele mai noi, aflate încă în dezvoltare. Se disting trei macro-modele care au stat la baza unor modele de bugete participative cu tematici mai amănunțite. Modelele de buget participativ sunt următoarele :

  1. Granturi – pentru prima dată implementat în 2005, este mai des folosit in Regatul Unit al Marii Britanii, datorită fexibilității și metodologiei mai puțin restrictivă.

Se referă la alocări mici de bani, și se bazează pe votul cetățenilor în scopul identificării proiectelor comunitare ce vor fi finanțate. Datorită caracterului zonal este o metodă folosită cu scopul de motiva comunitățile locale (la nivel de cvartale de blocuri) să se implice în procesul decizional cu privire la alocările bugetare. Are avantajul că proiectele sunt implementate la scurt timp după procesul decizional (de vot), având în vedere că se știe dinainte alocarea bugetară maximă pentru fiecare proiect, și rezultatul implicării comunității locale devenind tangibil în cel mai scurt timp posibil.

Nu doar pentru comunitate este un avantaj acest model ci și pentru personalul suport (voluntari, angajați ai municipalității, organizatorii comunitari) datorită riscului mic pe care îl implică o alocare financiară moderată pentru proiectele comunității.

Mai multe detalii precum și trei studii de caz găsiți aici: http://www.participatorybudgeting.org.uk/models/community-grant

  1. Procentual

Unul din modelele de lucru fiind următorul, se decide procentul care se alocă Bugetului Participativ (de obicei 1% pentru primul an) din bugetul municipiului, urmând ca suma aferentă acestui procent să fie împărțită pe districte conform unei matrici (ce va ține cont de realitățile/prioritățile locale identificate la nivelul Primăriei, numărul de locuitori și de nevoile sociale de la nivelul fiecărui district). Procesul de împărțire fiind transparent și făcut public în fiecare an.

Alt model de lucru presupune împărțirea în mod egal a sumei, neținând cont de particularitățile fiecărui district.

Mai multe informații precum modele de matrice și studii de caz gasiți aici: http://www.participatorybudgeting.org.uk/models/1-funding

  1. Buget cumulat sau realocare bugetară – este folosit cu predilecție în Brazilia, metoda având la bază bugete cumulate din mai multe surse, nu doar bugetul municipal,  sau realocarea bugetară în cadrul bugetului municipiului. De obicei metoda presupune realocare bugetară între participanții la bugetul cumulat (între doi ordonatori de credit), între linii bugetare ale bugetului municipal. (de ex. comunitatea decide că anul acesta că sistemul educațional are nevoie de o alocare bugetară mai mare, anul viitor că sistemul public de transport în comun, iar peste doi ani că o sumă mai mare trebuie acordată acoperirii serviciilor sociale etc.)

                Impact/Rezultate

  1. Implicare societății: cetățenii sunt mai direct implicați și deciziile luate de ei influențează politicile publice ale Primăriei. Ca rezultat Bugetarea Participativă tinde implice cu predilecție scepticii, cei care consideră că punctul lor de vedere nu contează. Politicieni locali dezvoltă o relație apropiată cu cetățenii pe care îi reprezintă, iar comunitatea începe să aibă încredere în politicieni locali.
  2. Transparență și responsabilitate: Bugetele reprezintă esența politicii dar fără retorică. Când membrii comunității decid cum este cheltuit bugetul prin intermediul unui  proces democratic (public) scade pericolul de apariție a corupției și/sau a risipei banului public, datorită transparenței decizionale.
  3. Educație publică: Cei care participă devin cetățeni mai activi și mai informați. Procesul  democratic numai este o poveste spusă la TV (în presă), ci devine un proces despre care află mai multe detalii și chiar îl aplică. O înțelegere a sistemului politic și a nevoilor comunității.
  4. Sistem decizional mai informat: cetățenii sunt mai conștienți de cheltuirea bugetului municipal, și pentru acest motiv sunt mai atenți cum este cheltuit banul public.
  5. Buget transparent: Toată lumea primește o șansă egală la procesul decizional. Tot discutând câteva luni despre ideile de proiect, ajugem să prioritizăm proiectele care se adresează nevoilor comunității locale.
  6. Comunitate mai puternică: Cu ajutorul întâlnirilor de cartier vecinii ajung să se cunoască mai bine, și ajung să se simtă mai apropiați de comunitatea locală din care fac și ei parte. ONG-urile active la nivel local se focusează pe creare de politici publice și petrec mai puțin timp pe campanii de advocacy.