În modelul brazilian, inițiativele se legau programatic de scopuri ale justiției sociale. În anii 1990, la Porto Alegre s-a ajuns ca 20% din buget să fie alocat prin BP, iar în Belo Horizonte la 40%, iar oamenii alegeau investiții în salubritate și asfaltări, nevoi de bază în comunități muncitorești. Din cauza limbajul birocratic și tehnic privind bugetul, accesibil elitelor, are loc o privatizare a deciziilor publice. Noua administrație de stânga schimbă lucrurile la Porto Alegre, unde participase la finalul anilor 1990 aproape 100.000 de oameni într-un an, 8% din populație, lucru care contribuie la crearea orașului cu cea mai bună calitate a vieții din Brazilia. În Porto Alegre, se făceau ulterior participării și forumuri anuale tematice la care delegații cetățenilor puteau vota pe o arie destul de largă de teme, mult peste Europa Centrală și de Est, de la locuire la taxare, nu doar pe infrastructură „verde” sau de loisir. Forumurile tematice variau de la mobilitate urbană, dezvoltare economică, taxare, turism și muncă, educație și sport, cultură, sănătate și protecție socială, locuire și urbanism. La astfel de forumuri, plus consiliul bugetării participative, propunerile punctuale erau integrate în proiecte mai largi. În primul deceniu de funcționare a BP la Porto Alegre, mecanism circumscris unor politici redistributive, primăria condusă în patru mandate consecutive de primari ai Partidului Muncitorilor aproape că a dublat numărul de kilometri de canalizare, a pavat peste 250 de km de drumuri în cartiere mai sărace, a extins transportul public, a acordat familiilor cu venituri mici titlu de proprietate pe terenuri pentru ca acestea să investească fără temerea evacuării în locuințe, numărul de școli s-a triplat, s-au format 100 de creșe cu sprijinul municipalității, s-au creat 20 de clinici de cartier etc.
Detalii: https://participedia.net/case/5524